Trucuri ca să reduci costurile la curent

19 decembrie, 2018

Vrei un cost mai mic la factura de energie electrică? Nu, nu îți vom spune că trebuie să stai pe întuneric sau să te uiți mai puțin la televizor. Specialiștii în electricitate sunt de părere că există soluții de economisire chiar cu 40% a consumului și implicit de scădere a costurilor, dacă știm care sunt consumatorii mari din casă.

Înainte de toate trebuie să știi că atât iluminatul locuinței, cât și consumul electrocasnicelor, sunt cele care intră în costul final al facturii de energie electrică. Așadar dacă te gândești să optimizezi costurile la energie electrică, iată ce trebuie să faci:

Trucuri ca să reduci costurile la curent

1 Folosește becuri economice. Chiar dacă partea cea mai mică din consum îi revine iluminatului casei (30%), tot trebuie să ții cont de anumite măsuri de economisire dacă vrei să plătești mai puțin. Becurile economice consumă de două ori mai puțin curent electric decât un bec fluorescent și de 10 ori față de un bec incandescent. Deși costul mai mare al becurilor cu led poate părea inițial un dezavantaj, amortizarea în timp a costului și mai ales că acestea nu conțin substanțe toxice precum mercur sau plumb înclină clar favoarea folosirii lor.

2 Achiziționează electrocasnice clasă A+. Cei mai mari consumatori din casă sunt în principiu frigiderul, cuptorul electric, mașina de spălat rufe și vase. De exemplu, un frigider vechi consumă cu 80% mai mult față de un frigider din clasa A+. Dar, și achiziționarea unui aparat frigorific din clasa energetică A+ și peste A+ față de un frigider din clasa energetică B poate duce la reducerea consumului cu aproape jumătate. Cea mai bună categorie este considerată clasa A+++, care indică un consum de energie foarte mic similar cu un bec de 15W.

3 TV LCD în loc de plasmă. Chiar dacă nuanțele de pe o plasmă TV sunt mult mai vii și mai reale față de un ecran LCD, este bine să știi că LCD-urile folosesc în general jumătate din energia necesară. Dacă ai însă un televizor plasmă și nu îți dorești să îl schimbi în scurtă vreme folosește opțiunea de economisire dacă dispune de ea, asigură-te că luminozitatea nu este prea ridicată și că nu îl lași pornit atunci când nu te afli în cameră.

4 Spală hainele și vasele la temperatură mai mică. Dacă dispui de o mașină de spălat de ultimă generație, atunci cu siguranță beneficiază de opțiunea Eco, care presupune folosirea unei temperaturi mai mici și a unui timp mai scăzut. Dacă nu beneficiezi de o mașină de spălat model nou, spală la temperatură cât mai mică, deoarece 90% din cantitatea de energie consumată este folosită la încălzirea apei. De asemenea, în cazul vaselor, folosește programul intensiv de spălare doar pentru oalele și crătițile care au nevoie de o curățare mai intensă.

5 Scoate computerul din priză. Computerele folosesc aproape același consum de energie când sunt în standby ca atunci când funcționează la capacitate maximă. Așadar, atunci când știi că nu îl vei folosi pe o perioadă mai mare de timp sau peste noapte, nu uita ca atunci când pleci din casă să le scoți din priză. Dacă vrei o soluție mai ușoară la această problemă folosește un prelungitor cu buton de pornire / oprire.

6 Oprește centrala sau redu temperatura când pleci de acasă. 70% din energia totală consumată pentru o casă este folosită pentru încălzire. Fiecare grad în minus reprezintă o economie de 7%, spun specialiștii, așadar dimineața când pleci la serviciu sau atunci când pleci în vacanță setează temperatura interioară la un interval mai mic, astfel încât centrala termică să pornească rar.

7 Scoate electronicele și electrocasnicele din priză dacă nu le folosești. Încărcătorul telefonului mobil, cuptorul cu microunde, uscătorul din baie, aparatul de cafea sunt câteva dintre obiectele care consumă energie electrică indiferent că sunt în standby. Peste noapte sau atunci când ești plecat de acasă pe o perioadă mai lungă de timp ar fi bine să le decuplezi complet de la sursa lor de energie.

Dacă ai nevoie de un bun specialist în treburile casei, apelează la serviciile ajusto.ro! Plata online, costuri fixe, fără bacșiș!