Top 10 cele mai ciudate tradiții de Crăciun din întreaga lume

21 decembrie, 2020

În diferitele colțuri ale lumii, Crăciunul se desfășoară destul de asemănător cu cel românesc, împodobirea bradului, masa alături de familie și așteptarea lui Moș Crăciun fiind cele mai cunoscute dintre obiceiuri. Există însă țări unde tradițiile sunt cu totul diferite, unele dintre ele fiind încadrate mai degrabă în categoria lucrurilor ciudate.

Iată câteva dintre cele mai ciudate tradiții de Crăciun practicate în unele colțuri ale lumii:

traditii de craciun
  1. În Germania, nemții ascund un castravete murat în bradul de Crăciun, și îi pun pe copii să îl caute, după care îl recompensează pe cel care l-a găsit cu un cadou.
  2. În Norvegia, în Ajunul Crăciunului se ascund toate măturile și nu se face deloc curățenie pentru că există teama ca acestea să fie furate de vrăjitoare sau de alte spirite rele și casa să rămână murdară în restul anului.
  3. O tradiție suedeză implică budinca festivă de orez, în care cineva ascunde o migdală decojită. Conform acestei legende din Suedia, persoana care găsește migdala se va căsători în anul ce urmează.
  4. Tot în Suedia, din 1966, de Crăciun, în Piața Castelului Gävle se înalță o capră înaltă de 13 metri alcătuită numai și numai din paie, tocmai pentru a putea fi arsă, cu scopul de a ține departe spiritele rele.
  5. Una dintre cele mai ciudate tradiții din lume se găsește în Islanda. Este vorba de Pisica Yule, un monstru despre care se spune că pândește noaptea în zăpadă și îi mănâncă pe cei care nu poartă haine noi în seara de Ajun.
  6. În Norvegia, țara unde oamenii își ascund măturile de Crăciun, vei găsi una din cele mai neortodoxe tradiții din Ajunul Crăciunului. Este o tradiție veche, de multe secole, când oamenii credeau că vrăjitoarele și spiritele rele ies afară în Ajunul Crăciunului și caută mături cu care să zboare. Chiar și în zilele noastre, oamenii își ascund măturile în locul cel mai sigur din casă, pentru a nu putea fi furate.
  7. Ziua Lumânărilor Mici (Día de las Velitas) marchează începutul sărbătorilor de Crăciun în Columbia. În cinstea Fecioarei Maria și a Concepției Imaculate, oamenii pun lumânări și lampioane din hârtii la ferestre, balcoane și în curtea din fața casei.
  8. Locuitorii din Ţara Galilor au păstrat un obicei păgân legat de un personaj numit Mari Lwys (iapa cenuşie). Tradiţia seamănă cu un fel de colindat, în sensul că participanții cântă după care are loc o bătălie verbală, în care cei din casă şi cei de afară se insultă în versuri. Iapa este de fapt un craniu cabalin ataşat de un bãţ, iar persoana care-l manevreazã se acoperă cu cearşafuri albe.
  9. În top cele mai ciudate tradiții de Crăciun din lume se găsește și acest obicei din Slovacia și este legată de bundincă. Cea mai în vârstă persoană din familie ia o lingură de loksa, budinca tradițională de Crăciun, și o aruncă pe tavan. Cu cât stă lipită mai mult de tavan, cu atât mai bun va fi anul care urmează.
  10. Și în România există o mulțime de tradiții de Crăciun, unele mai ciudate, altele mai puțin. De exemplu, în unele sate din Moldova gospodinele prepară niște colaci în forma cifrei 8, numiți Craciunei. Aceștia sunt puși lângă icoane și păstrați până la echinocțiul de primăvară. Pe 21 martie, barbații iau colacii și îi împart în mai multe bucăți pe care le pun sub brazdele arate și le dau boilor sau cailor, pentru a avea belșug tot anul.