Lumina caldă versus lumina rece: diferențe, avantaje și dezavantaje

30 ianuarie, 2020

Lumina reprezintă un factor important în viața fiecăruia, oferindu-ne cadrul pentru desfășurarea activităților, energie și siguranță. Atunci însă când nu putem asigura lumina naturală apelăm la lumina artificială. Când ne alegem sursele de iluminat, printre principalele caracteristici pe care le urmărim sunt tipul becului și consumul acestuia. Un factor important însă îl constituie și culoarea luminii. 

Se știe că lumina are diferite temperaturi de culoare și că acestea ne pot influența energia și dispoziția. Într-o încăpere starea de spirit sau energia nu depind numai de amenajarea decorativă, ci și de lumina emisă de sursa de iluminat principală care poate fi o lumină caldă, relaxantă, sau o lumină rece, energizantă.

Ce este temperatura de culoare

Temperatura de culoare este o caracteristică a luminii vizibile, care are aplicații importante în iluminat, tehnica fotografierii, tehnica înregistrărilor video, tehnica tipăririi și în multe alte domenii. Temperatura de culoare a unei surse de lumină se determină prin compararea cromaticității cu aceea a radiației unui corp negru. Temperatura de culoare este valoarea radiației unui corp absolut negru fierbinte, măsurată în grade Kelvin (K), care este asemenea cu aceea a culorii sursei de lumină.

Temperaturi de culoare mai ridicate, peste 6000 K, corespund culorilor reci, adică gama verde-albastru și temperaturi de culoare mai scăzute, cam 2700 – 3000 K, pentru culorile calde din gama galben-roșu.

Lumina caldă sau lumina rece, care sunt diferențele?

Ca să îți faci o idee despre temperatura de culoare, gândește-te că lumina de lumânare are aproximativ 1925 K, lampa cu vapori de sodiu 2200 K, becul cu incandescență de 100 W – 2800 K, becul cu halogen 3400 K, neonul fluorescent 3800 K, lumina lunii are o valoare de 4100 K, lumina cerului variabil 5500 K, lampa cu vapori de mercur 6000 k, iar cerul înnorat 6500 K.

lumina calda sau lumina rece

În funcție de temperatura de culoare, sursele de lumină pot emite trei tonuri de lumină albă:

  • Lumină albă caldă are valori de temperatură a culorii între 1700 și 3200 K.
  • Lumină albă neutră are valori de temperatură a culorii între 3500 și 4500 K.
  • Lumină albă rece are valori de temperatură a culorii mai mari de 5000 K.

Iluminatul interior poate transforma complet o încăpere și, în plus, temperatura de culoare a sursei de lumină poate influența dispoziția și poate afecta productivitatea, așa că diversele tipuri de lumină artificială pot fi manevrate pentru o amenajare mai eficientă și mai plăcută.

În amenajarile interioare se folosesc, de obicei, surse de lumină a căror temperatură de culoare variază între 2000 K și 6500 K.

Principalele tipurile de lumină folosite în designul interior

Fie că o folosești pentru a îmbunătăți ambianța casei, pentru a scoate în evidență diverse texturi, pentru a atrage atenția asupra unui tablou sau pentru a crea o atmosferă potrivită în fiecare încăpere, lumina este un element de decor important, care merită toată atenția. Astfel, în alegerea tipului de iluminat potrivit ar trebui să ții cont de aspecte precum:

  • Lumina funcțională este vitală în zonele destinate unor activități precum cititul, scrisul sau gătitul, ea asigurând funcționalitatea acestor zone precum și confortul lucrării în sine.
  • Lumina ambientală este cea difuzată uniform în toată încăperea. Ea trebuie să fie discretă și să se îmbine armonios în peisaj.
  • Lumina de accent scoate în evidență o anumită parte a camerei sau un obiect. Este folosită deseori pentru a defini punctul de atracție al încăperii, un perete pe care ai expus fotografii, o firidă vopsită într-o culoare de contrast, o operă de artă, conferind atmosferei un aer ușor dramatic.
  • Lumina decorativă, obținută prin aplice de perete, lustre sau lampadare cu design inedit, completează ingenios designul unei incaperi.
lumina calda sau lumina rece

Cum să folosești cele trei nuanțe de lumină albă

  • Lumina neutră este cea care nu obosește ochii și care nu influențează culoarea obiectelor din jur, deci este mai potrivită decât lumina caldă pentru o cameră cu pereți albi. Dacă baia nu are ferestre, asigură în încăpere suficientă lumină neutră, pentru că aceasta este cea mai apropiată de lumina naturală, fiind folosită ca și lumină ambientală. De multe ori poate fi folosită și ca lumină de accent, mai ales când pentru lumina ambientală este folosită lumina caldă.
  • Lumina rece ajută sa distingi mai bine detaliile și culorile, stimulează concentrarea și creează o atmosfera prielnică muncii, de aceea este utilizată cel mai des în birouri și în zonele de lucru ale locuinței, precum bucătăria, ca lumină funcțională. Se poate folosi o lumină rece de 4000 K chiar și în celelalte încăperi, dacă se dorește „împrospătarea” atmosferei în timpul verii, dar trebuie ținut cont de faptul va menține atmosfera alertă. În bucătărie, spoturile cu lumina rece puternică sunt utile deasupra blatului unde prepari alimentele, însă pentru zona de dining e preferabil un model de candelabru cu abajur care difuzează plăcut o lumină caldă.
  • Lumina caldă este blândă și relaxantă pentru ochi, de aceea e bine să fie folosită în încăperile dedicate odihnei, precum dormitoarele, atât ca lumină ambientală, cât și decorativă. Este potrivită și pentru living ca lumină decorativă, deoarece creează o atmosfera intimă și confortabilă, sau pentru coridoare și holuri, unde nu este nevoie de „accent” sau de prea multe detalii. Iarna, se poate încerca „creșterea” puțin a temperaturii luminii în living, înlocuind becurile cu lumină rece cu unele cu lumină caldă. Dacă urmează reamenajearea livingul sau a dormitorul cu vopsirea perețiilor în alb, se va ține cont de faptul că lumina caldă le va da o ușoară tentă gălbuie.
lumina calda sau lumina rece

Avantaje și dezavantaje

  • Lumina caldă este potrivită pentru zonele de relaxare ale casei, dormitoare, camera copilului, living, coridoare. Lumina caldă este ideală pentru a contura un spațiu plin de armonie și extrem de primitor, extrem de potrivită pentru confort, armonie și relaxare. Dezavantajul este scăderea puterii de concentrare și oboseala ochilor.
  • Lumina neutră și lumina rece sunt potrivite pentru spații în care concentrarea este extrem de importantă, zone din casă în care ziua se începe, precum bucătăria, baia sau biroul. Lumina rece accentuează detaliile și imită extrem de bine lumina naturală. Becurile cu lumină rece sunt alese pentru luminatul rezidențial, datorită aerului modern pe care îl oferă unei anumite încăperi, potrivindu-se extrem de bine cu o încăpere decorată în stil scandinav sau în stil minimalist. Dezavantajele luminii reci sunt legate de o redare incorectă a culorilor, risc de radiații UV mai mari decât cele solare și pot cauza leziuni grave la nivel ocular.

Chiar dacă aparent pare un lucru nesemnificativ, care ar ocupa ultimul loc de pe lista cu lucruri de făcut pentru casă, atunci când te afli în plin proces de amenajare interioară, alegerea luminii potrivite poate asigura confort, armonie, randament sporit, accentuând în același timp ideea de cămin primitor.