De ce este importantă curățarea saltelei de pat?

16 august, 2019

Fiecare dintre noi dorește să aibă o locuință curată și bine aerisită, pentru a crea familiei un mediu sănătos de trai, fără praf sau alergeni. Acest deziderat se realizează printr-un program de curățare periodică a tuturor lucrurilor din gospodărie, în funcție de cât de ușor acestea pot deveni probleme pentru cei din locuință.

A avea o locuință curată, lipsită de acarieni ar trebuie să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi. Din păcate, nu este mereu ușor să atingem acest obiectiv. Petrecem aproape o treime din viață în pat, dormind și este de datoria noastră să-l păstram curat. Lenjeria de pat trebuie spălată și igienizată cel puțin o dată pe săptămână, vara poate chiar de două ori. Topperul și salteaua de pat pe care dormim ar trebui spălate și curățate o dată la şase luni.

Chiar dacă pare de necrezut, deși sunt obiecte deosebit de voluminoase, saltelele de pat sunt unele dintre obiectele din casă cel mai uşor de curăţat, iar această operația de curățare saltea este și ea foarte importantă în menținerea unui mediu curat și sănătos în locuință.

Etapele curățării unei saltele

Curățarea saltelei se poate dovedi un lucru complicat, dacă nu ai toate cunoștințele necesare. Opțiunile de curățare sunt limitate, rezultatul poate fi superficial, iar aplicarea soluțiilor obișnuite, gen apă cu detergent, face mai mult rău decât bine, creând condițiile favorabile pentru dezvoltarea acarienilor, ciupercilor și bacteriilor, toate iubitoare de umezeală și căldură.

Ce soluții sunt? Ca și în situația de curățare a canapelelor sau covoarelor, pentru curățare saltele la domiciliu este foarte indicat și profitabil să angajați o firmă specializată în astfel de servicii, firmă în care specialiștii sunt bine instruiți și cu experiență, fac o treabă de calitate, pentru care garantează cu portofoliul deținut.

De ce este importantă curățarea saltelei?

Pentru o curățare mai frecventă, ne putem descurca, însă, și acasă, cu ajutorul bicarbonatului de sodiu sau a unei soluții preparate cu bicarbonat de sodiu și uleiuri esențiale chiar de către noi. iată cum ar trebuie să procedezi pentru a curăța singur salteaua de pat:

  • Aspiră partea superioară a saltelei, folosind un ataşament de tapiţerie, pentru a îndepărta praful din interiorul saltelei.
  • Îndepărtează petele prin ştergerea de sus în jos a suprafeţei cu o cârpă înmuiată în apă rece în care ai pus puţin şampon de tapiţerie. Ai grijă, însă, să nu uzi salteaua pentru că umezeala formează mucegai şi deteriorează căptuşeala.
  • Întoarce salteaua pe fața a doua și aspiră bine pentru a trage din interior praful și alergenii.
  • Presară cu o sită fină bicarbonat de sodiu pe toată suprafața saltelei, lasă-l să acționeze cam două ore și apoi aspiră cu atenție.
  • Aspiră bicarbonatul de sodiu și pune lenjeria de pat curată.

De ce este important să curățăm salteaua

Întreținerea saltelei de pat este importantă pentru sănătatea întregii familii, pentru a avea un somn liniștit și odihnitor. Salteaua de la pat poate să mucegăiască, să se păteze și să păstreze mirosuri neplăcute. Este important să cureți corect salteaua pentru a scăpa de acarieni și de mirosurile neplăcute, precum și de bacteriile și mucegaiurile periculoase.

Mediul cald și umed, pielea moartă și secrețiile corporale, reprezintă un mediu ideal de reproducere a acarienilor și a bacteriilor, transformand saltelele noastre într-unul dintre cele mai neigienice locuri din casă. Ei se răspândesc rapid în medii propice, iar lipsa curățării periodice a tapițeriilor și materialelor textile face aproape imposibilă eliminarea lor definitivă. Acarienii sunt un adevărat pericol pentru sănătatea omului. Invizibili pentru ochiul liber, aceştia pot provoca multe boli.

Într-o atmosferă cu umiditate sporită și prin transpirația din timpul nopții, salteaua de pat devine un mediu propice mucegaiului. Mucegaiul aduce multe probleme sănătății, de la micoze ale unghiilor la boli respiratorii.

O cameră foarte bine aerisită, chiar și în timpul anotimpului rece, previne apariția mucegaiului. Aerisirea se face de 3-4 ori pe zi, câte 5-10 minute sau 2-3 minute când afară este ger. Când se aerisește, salteaua se ține goală, fără așternut, pentru a absorbi aer curat.

Cum ne protejăm salteaua pentru a o menține în condiții bune

  • Folosește o protecție de saltea pentru care să absoarbă transpirația și să preia murdăria, înpiedicând-o să ajungă la saltea. Este subțire și simplu de spălat la mașină, fiind recomandat să o speli cam la 2 luni și să o înlocuiești la 2 sau 3 ani.
  • Folosește o saltea „top” deasupra saltelei și vei avea mai mult confort. Trebuie să iei în considerare faptul că o saltea „top” are durata de viață mai mică decât salteaua, trebuie înlocuită mai des și durata ei de viață variază în funcție de greutatea persoanei care o folosește.
  • Saltelele din arcuri, din spumă și „topurile” ar trebui să fie întoarse de 3 sau 4 ori pe an. Este importat să întorci salteaua și de pe o față pe alta, și cu partea de sus în jos, acest lucru împiedicând salteaua să își schimbe forma în funcție de anatomia persoanei care o folosește.
  • Aspiră salteaua cu regularitate pentru a avea o saltea curată, fără praf și acarieni, folosește aspiratorul pe toată suprafața saltelei.
  • Dispozitivul cu aburi poate fi încercat pentru curățarea saltelei. Curățarea cu aburi îți va permite să scoți petele existente, cât și să dezinfectezi zona. După terminare, asigură-te că totul este uscat, la nevoie folosește un uscător de păr.
  • Nu pune salteaua pe o suprafață care nu îi permite aerisirea, neventilată și pe dedesubt, umezeala nu va putea să fie eliminată. Salteaua cu arcuri trebuie pusă neapărat pe o somieră pentru ca apa condensată să poată fi eliminată.
  • Aerisește salteaua periodic, deoarece acarienii se dezvoltă în medii umede, de aceea o saltea umedă va fi vulnerabilă. Aerul curat te scapă de acarieni.
  • Evită cuverturile de pat pe timpul zilei fiind foarte important să lași o perioadă salteaua neacoperită, astfel încât umezeala din timpul nopții să fie eliminată și salteaua să se aerisească.

Dacă ai nevoie de ajutor specializat în curațare saltele de pat, apeleează la specialiștii ajusto.ro și vei avea parte de răsfăț noapte de noapte!