Cum să previi apariția mucegaiului în casă în sezonul rece

19 decembrie, 2018

În foarte multe clădiri mucegaiul își face apariția, iar și iar, punându-ne sănătatea în pericol și afectând întregul ambient al casei.

Dacă apare mucegai în casă, înseamnă că este nevoie de o procedură pentru curățare mucegai, adică de curățarea mucegaiului de pe pereți făcută de profesioniști cu experiență,  care știu ce măsuri să ia pentru distrugerea și îndepărtarea lui, dar știu și ce tratament trebuie să urmeze peretele pentru a preveni apariția sau reapariția mucegaiului.

Pentru a putea lupta eficient împotriva mucegaiului este important să cunoaștem totul despre el.

Ce este mucegaiul

▪️ Mucegaiul este o ciupercă microscopică, ce trăiește în zone cu umiditate ridicată și se înmulțește prin spori.
▪️ Mucegaiul apare ca o suprafață verzuie sau neagră pe pereții umezi sau chiar pe alimente, atât în exterior cât și în interior.
▪️ Pentru ca mucegaiul să se dezvolte sporii au nevoie de umezeală.
▪️ Nu toate mucegaiurile sunt la fel, mucegaiul care apare pe alimente sau cel exterior nu are aceleași caracteristici ca cel de interior.
▪️ Pentru a îndepărta mucegaiul dintr-o locuință, în primul rind trebuie să scăpăm de umiditate, care favorizează dezvoltarea sporilor.

Tipuri de mucegai

▪️ Mucegaiul alb – este cel mai comun și se formează ca o pastă albă, densă și cu aspectul de vată alb-gri.

▪️ Aspergillus – este un mucegai verde și este foarte des întâlnit în natură, pe porumb, nuci sau paie, dar și pe suprafața unor alimente precum pâinea sau cartofii.

▪️ Cladosporium – are o culoare verde închisă și apare pe textile sau pe suprafețe lemnoase.

▪️ Penicillium – poate fi și de culoare verde, cât și verde alabstru sau albastru și apare de obicei fie pe fructe și legume, fie pe suprafețele din locuință, pereți, tapet, covoare, colțurile subsolurilor.

▪️ Alternaria – este mucegaiul care provoaca pete maronii la nivelul frunzelor și al fructelor.

▪️ Stachysbotrys – este mucegai de o culoarea negru-verzuie, acest tip apare mai des pe lemn sau panouri din gips.

Cauzele apariției mucegaiului pe perete

▪️ Mediu propice dezvoltării mucegaiului este mediul cald și umed.
▪️ Formarea condensului, provocat în general de materialele folosite la izolarea peretelui, favorizează apariția și dezvoltarea mucegaiului.
▪️ Infiltrațiile de apă în pereți duc la apariția igrasiei, o altă cauză a apariției mucegaiului.
▪️ Blocarea transferului de umiditate a peretelui de la interior spre exterior, datorită umidității prea mari, este o altă cauză a apariției mucegaiului. În acest caz se poate spine că „peretele nu respiră”.
▪️ Puntea termică este și ea o cauză a apariției mucegaiului. Puntea termica este acea suprafață, unde intră în contact doua materiale ale căror capacitate de reținere a căldurii sunt diferite, având loc o pierdere de căldură. Puntea termică apare acolo unde se utilizează materiale cu rezistențe termice diferite sau în acele locuri unde este întreruptă termoizolația, permițând pierderea de căldură pe acolo.
▪️ Lipsa unei aerisiri zilnice și deci creșterea vaporilor în locuință, crește șansele apariției mucegaiului.

Factorii care favorizează apariția mucegaiului

▪️ Tâmplăria termoizolantă, este o punte termică clasică și favorizează apariția condensului, deci poate contribui la dezvoltarea mucegaiului. Astfel de ferestre sunt foarte utile pentru că impiedică pierderile de căldură, însă ele reduc și circulația aerului. Tocmai de aceea locuința trebuie aerisita bine zilnic.
▪️ Umiditatea, care se formează în casă mai ales în bucătărie și în baie, de la gătit sau de la duș, este unul dintre principalii factori care duc la aparitia mucegaiului.
▪️ Încălzirea insuficientă este și ea responsabilă de dezvoltarea mucegaiului.

Metode de prevenire a apariției mucegaiului

▪️ Aerisește în casă – deschide ferestrele de două ori pe zi în fiecăre camera din casă, pentru 5-10 minute. Astfel se împrospătează aerul foarte rapid și eficient, eliminându-se totodată umiditatea din casă. Deschide ferestrele complet, nu le bascula, aerisirea bruscă este modul cel mai eficient de schimbare a aerului din casă. Ferestrele deschise prin basculare ar trebui să stea mult mai mult timp deschise, astfel aerul din casă ar îngheța, iar din cauza răcirii puternice a pervazului ar spori riscul apariției condensului. Ideal ar fi să deschizi toate ferestrele din casă, fără să închizi ușile dintre încăperi, ca să se formeze curenți de aer. În acest caz 2 – 5 minute ar fi suficiente.
▪️ Scade umezeala din baie – lăsând fereastra deschisă după fiecare duș sau baie făcută. În cazul în care baia nu are aerisire directă, cu fereastră, este nevoie să fie instalat un ventilator pentru a se putea face aerisirea băii și înlăturarea vaporilor de după baie.
▪️ Lasă lumina aprinsă în baie – pentru că întunericul favorizează formarea mucegaiului, după fiecare duș, mai lasă lumina aprinsă câteva minute până se aerisește complet baia.
▪️ Covorașul din baie să fie din plastic – țesăturile se usucă greu și mucegaiurile se fixează în ele.
▪️ Curăță corect mucegaiul – pentru pereți cu vopsea lavabilă, gresie, faianță, linoleum se folosește o cârpă moale, umedă sau sterge suprafețele cu o cârpă înmuiată într-o soluție de două pliculețe bicarbonat diluate într-un litru de apă. Dacă cârpa este uscată, toți sporii de mucegai se răspândesc în aer și se depun în alte locuri.
▪️ Curăță foarte bine bucătăria – sterge bine aragazul și pereții de lângă aragaz, stropi de grăsime sau detergent de pe pereți reprezintă un mediu ideal pentru dezvoltarea mucegaiului, nu lăsa alimentele să se altereze, aruncă orice aliment care a trecut termenul de valabilitate.
▪️ Nu usca rufele în casă – uscarea rufelor mărește umiditatea în casă și favorizează dezvoltarea mucegaiului..
▪️ Folosește dezumidificatoare – pentru a ține sub control umiditatea din locuință, folosește dezumidificatorul pentru a păstra umiditatea în parametri de siguranță pentru sănătate. Nivelul optim de umiditate este de 40% la 60%.
▪️ Aditivii încorporați în mortar – în mortarul cu care se renovează pereții, pot fi încorporați aditivi activi antifungici, care intrați în porii materialului se cristalizează. Infiltrațiile de apă vor fi barate și nu vor putea trece prin perete.
▪️ Plăcile de polistiren – izolarea punților termice prin lipirea plăcilor de poliester pe perete nu mai permit igrasiei să se formeze în casă. Există și un amendament, punctul de rouă calculat incorect, adică locul de întâlnire a aerului cald cu cel rece, va face ca igrasia să apară în continuare pe zid dar camuflat de placa de polistiren expandat.
▪️ Soluțiile și vopselele antifungice – vopselele antimucegai aplicate pe peretele afectat blochează pentru un timp mucegaiul, umezeala va activa antifungici ce vor distruge mucegaiul și vor albi peretele. Dacă mucegaiul nu a fost distrus și umezeala persistă, mucegaiul poate reapare în timp.
▪️ Batoanele congelate – o metodă modernă constă în implantarea unor soluții chimice congelate în pereți, care pot face să dispară igrasia timp de 25 de ani. Batoanele sunt ţinute în prealabil în congelator și apoi se introduc în găuri practicate în perete. Pe măsură ce se topesc, soluţia din batoane trece în perete unde se cristalizează, iar acesta, nemaifiind poros, nu mai lasă apa să treacă.
▪️ Metoda electro-cibernetică – este reprezentată de un aparat montat cu şuruburi, aplicat pe perete, care respinge igrasia prin impulsuri electro-magnetice de undă lungă, pe o rază de 12 metri, şi este eficient vreme de 20 de ani.

Dacă ai nevoie de ajutor pentru curățenia de acasă, apelează la Ajusto!

preloader