5 lucruri pe care (poate) nu le cunoști despre casele din lemn

16 octombrie, 2020

Știai că expresia “a bate în lemn” își are originile în Antichitate, când exista credința că spiritele naturii trăiesc în interiorul arborilor? Oamenii considerau că bătând în scoarța copacului cereau spiritului care trăia în acesta să-i protejeze. Dincolo de acest mit foarte frumos de altfel, atracția față de lemn continuă de secole și a mers până acolo încât multe persoane aleg case din lemn. Casele din lemn ne duc cu gândul la cabanele de munte, mai ales dacă se păstrează structura vizibilă a buștenilor. Sunt cunoscute pentru rezistența lor, cât și pentru rapiditatea cu care sunt construite, însă au și dezavantaje.

Există o serie de alte lucruri interesante despre casele din lemn, despre care îți povestim în cele ce urmează:

curiozitati case din lemn

1. Mai rezistente la cutremur

Știai că o casă din lemn poate să reziste la un cutremur de peste 8 grade pe scara Richter? Specialiștii ne spun că o casă din lemn este mai rezistentă la mișcări seismice față de una din beton deoarece lemnul este un material elastic ce preia foarte bine șocurile și vibrațiile provocate de cutremur. Bineînțeles, conteaza calitatea materialului și a construcției, însă durabilitatea este un fapt de necontestat.

2. Nivel de umiditate normal

Textura lemnului este una care permite întregii locuințe să respire. Astfel, probleme precum umiditatea excesivă sau dimpotrivă lipsa acesteia și un aer prea uscat nu există la o casă din lemn. Așa că vei avea parte de un nivel de umiditate optim și un ambient perfect, reușind să țină la distanță problemele cauzate de condens, precum mucegai sau igrasie, permitând pereților și întregii structuri să “respire”.

3. Timp de construcție de 5 ori mai mic

Casele din lemn au o greutate mai mică, ceea ce reduce costul de turnare a fundației și permite amplasarea caselor prefabricate chiar și în zonele cu apă subterană. În plus, acestea nu necesită o fundație complicată ca în cazul unei case din beton și se construiesc mult mai rapid. Timpul de construcție este de 5 ori mai mic decât timpul necesar pentru a construi o casă din piatră, de exemplu.

4. Predispuse la dăunători

Casele din lemn sunt mai vulnerabile la insecte și alți dăunători (termite, viermi de lemn sau furnici de lemn). Insectele pot produce găuri în lemn, în timp ce, și mai periculos, ciupercile contribuie semnificativ la degradarea parțială sau chiar completă a lemnului. Soluția în acest caz este aplicarea unor tratamente speciale de protecție a lemnului, dar principalul dezavantaj este că tratamentul trebuie repetat periodic.

5. Grad scăzut de izolare fonică

Casele din lemn prezintă un grad scăzut de izolare fonică, ceea ce poate reprezenta un disconfort pentru mulți proprietari. De asemenea, dacă vorbim de o casă din lemn pe două nivele, izolația dintre ele trebuie foarte bine făcută.

Casele din lemn sunt absolut fascinante, dincolo de dezavantajele pe care orice tip de locuință le are. Chiar dacă lemnul este un bun izolator termic, montarea unei centrale termice este necesară.