5 lucruri neștiute despre plastic, pericolul pentru omenire

13 septembrie, 2019

Se găseşte în aproape orice din jurul nostru, de la pahare, farfurii, pungi, până la jucării, biberoane şi ustensile de bucătărie. Despre plastic este vorba, unul dintre cele mai folosite materiale, datorită versatilității, mai ales când vine vorba de ambalaje. Dar, știți din ce este fabricat „multpreafolositul” plastic? 

Plasticul este fabricat din petrol, benzină şi cărbune. Trist, nu-i așa? Ok, nu vrem să predăm o lecție despre despre protejarea mediului, deși a început școala și poate nu ar fi un lucru tocmai rău, însă credem că grija noastră pentru planetă, casa noastră a tuturor, nu ar trebui să se oprească niciodată. Suntem în punctul în care omenirea trăiește pe datorie pentru că și-a consumat deja reursele pe care planeta ni le oferă.

De aceea vrem să atragem atenția asupra unui pericol global pentru omenire, plasticul, și asupra faptului că fiecare ar trebui să fie responsabil pentru acțiunile lui, zi de zi.  Dacă am știi mai multe despre plastic, cât de periculos este pentru natură și oameni, poate că lucrurile s-ar putea schimba în bine. Așadar, iată 5 lucruri neștiute despre plastic care sperăm că or să schimbe mentalități și acțiuni în bine:

5 lucruri neștiute despre plastic, pericolul pentru omenire

1. Sticla de plastic nu se refolosește

Sticla de plastic se numără printre cele mai refolosite materiale din plastic, deși acest lucru este periculos pentru sănătate. În primul rând, verifică dacă pe sticlă apare semnul în formă de triunghi cu o cifră în interiorul său. Aceasta arată din ce tip de plastic a fost fabricată sticla. O sticlă ștanțată cu 1 (într-un triunghi) este sigură pentru o singură utilizare. Majoritatea peturilor de apă sau suc au acest semn.

2. Plasticul se descompune în sute de ani 

Anual producem peste 300 de milioane de tone de plastic, iar jumătate din acesta se referă la obiectele de unică folosință precum pungile și ambalajele. Dacă la această statistică adaugăm și faptul că abandonat în natură, plasticul se descompune într-o perioadă ce variază între 100 şi 400 de ani, lucrurile se modifică dramatic. O pungă de plastic se poate descompune într-o perioadă cuprinsă între 10 și 100 de ani dacă este expusă luminii soarelui, însă amprenta sa ecologică poate persista pentru totdeauna.

3. Plasticul conține 6000 de substanțe chimice 

Unii specialişti susţin că în industria ambalajelor sunt folosite aproximativ 6.000 de substanţe chimice. Tocmai de aceea, în urma unor reglementări internaţionale producătorii au fost obligaţi să menționeze pe ambalaj tipul de material din care acesta este realizat, fie prin simboluri, fie prin litere sau cifre.

Astfel, verificând ceea ce este scris în partea de jos a ambalajelor, putem vedea dacă produsul este sigur pentru alimente (Food Grade), dacă poate suporta căldura microundelor, temperatura scăzuta a congelatorului sau apa fierbinte din mașina de spălat vase.

4. Din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou

PET-urile reciclate pot fi folosite pentru a fabrica noi produse: covoare, mochete, material pentru tricouri, încălţăminte, pulovere şi jachete, genţi şi jucării. Pentru fabricarea unui kilogram de material PET se utilizează aproximativ 2 kg de petrol și importante cantități de energie. Din 10 PET-uri reciclate se poate fabrica un tricou sau un metru pătrat de covor, iar din 50 de PET-uri se poate face un pulover.

5. Bacteriile colonizează recipientele din plastic

Reutilizarea sticlelor din plastic poate conduce la contaminarea bacteriană atunci când recipientele nu sunt spălate corespunzător (cu un detergent dezinfectant, foarte bine clătite cu apă). Spălarea cu apă și detergent obișnuit poate ține bacteriile la distanță o vreme, dar ele se pot dezvolta și înmulți ulterior.

De asemenea, spălarea și utilizarea frecventă a recipientelor din plastic poate duce la deteriorarea acestora, în special dacă sunt spălate cu apă foarte fierbinte. Iar acest lucru poate duce la crăpături invizibile cu ochiul liber, acolo unde bacteriile găsesc un mediu propice pentru a se înmulți.

O casă mai curată înseamnă o planetă mai curată. Fii exemplu pozitiv pentru familia ta și ai grijă ca locul unde trăiți să fie unul sigur și sănătos. Dacă ai nevoie de ajutor la curățenie apartament, apelează la specialiștii ajusto.ro!

 

preloader