10 lucruri inedite pe care nu le-ai știut despre televizor și televiziune

15 august, 2019

Unii îl numesc „spălător de creiere”, alții îl văd ca un mjloc de divertisment sau o sursă de informație, varianta modernă a globului de cristal, televizorul, fascinează oamenii de aproape 100 de ani. Istoria televizorului a început pe la începutul secolului XX, iar astăzi am ajuns să ne conectăm prin intermediul lui la internet doar printr-o comandă vocală. Cum a reușit televizorul să detroneze ziarul și radioul și cum am ajuns în prezent să vedem lumea în culori, tridimensional, vei afla în rândurile care urmează. 

Iată cele mai uimitoare lucruri despre televizor și televiziune pe care garantat nu le știai: 

1. Primul televizor electromecanic a fost creat în 1884 de către cercetătorul german Paul Gottlieb Nipkow. Era o „mașinărie” destul de complicată, formată dintr-un disc rotativ perforat (discul Nipkow), cu găuri de același diametru, dispuse în spirală la aceeași distanță unele de altele, și un senzor din seleniu, care transforma imaginea în impulsuri electrice.

2. Cel care a revoluționat cu adevărat conceptul de televiziune a fost scoțianul John Logie Baird. În octombrie1925, John Logie Baird a realizat prima transmisie de televiziune care era imaginea unei feţe umane. În 1927, Baird transmite un semnal la o distanță de 705 km între Londra și Glasgow, iar în 1928, compania lui Baird reușește să facă prima transmisie televizată translatlantică de la Londra la New York. 

3. „Televisor” a fost primul televizor vândut în sistem comercial. Mii de unități au ajuns în 1930-1933 la publicul larg.

4. Pe 2 noiembrie 1936, BBC a început transmisia primului serviciu de televiziune publică din lume din Palatul londonez Alexandra.

5. În 1947, Motorola a introdus pe piață televizorul VT-71, primul televizor sub $200. Milioane de americani și-au permis „cutia magică” la care visau. În anul 1962, 90% din populația americană avea câte un televizor în casă.

6. Primul televizor color a fost produs de compania Toshiba în 1959, iar din 1960 era disponibil pentru cumpărare.

7. „Lazy Bone” s-a numit prima telecomandă TV creată în 1950 de Zenith Radio Corporation. Aceasta avea două funcții: de pornire/oprire și de schimbare a canalelor. Telecomanda era legată de televizor printr-un cablu foarte lung. Prima telecomandă TV fără fir a apărut 5 ani mai târziu și s-a numit „Flash-matic”. 

8.  În România, prima transmisie TV a ajuns abia la 31 decembrie 1956. Era un film artistic preluat de pe peliculă. Toate programele – piese de teatru, varietăți, spectacole de Revelion – se difuzau în direct, pentru că nu existau echipamente de înregistrare și montaj. Prima transmisie color a televiziunii române s-a petrecut în 23 august 1983.

9. Primul prototip pentru un monitor cu plasmă a fost inventat în 1964 de Donald Bitzer, Gene Slottow și Robert Willson. Plăcile de afișaj pentru televizoare cu plasmă utilizează celule mici care conțin gaze ionizate încărcate electric pentru a genera imagini de înaltă calitate. 

10. Pe 21 noiembrie se sărbătorește Ziua Mondială a Televiziunii.

De la primele modele de televizoare mecanice și până la cele mai avansate ecrane OLED, televizoarele au progresat treptat, iar nivelul de calitate a crescut cu fiecare schimbare de tehnologie. Apelează la servicii de montat TV profesionale oferite de ajusto.ro pentru că o montare corectă înseamnă o vizionare corespunzătoare, siguranță și chiar o durată de viață mai mare a televizorului.